Sindicalistii din Sanatate sunt multumiti de proiectul de lege a salarizarii: Vor fi cresteri de peste 100%

Wednesday, 08 March 2017 08:40
Print

Foto: arhiva site SanitasProiectul de lege a salarizarii unitare este unul bun, care ii multumeste pe sindicalistii din Sanatate, a declarat marti Leonard Barascu, presedintele SANITAS, la finalul intalnirii de la Ministerul Muncii.

"Am vizualizat un draft, deocamdata se mai poarta discutii pe el. Am cercetat daca toata lumea este prinsa in acest draft, lucrurile merg spre bine, este o lege buna, sunt sume care pentru inceput ne-au multumit, dar sper sa nu mai avem surprize ca data trecuta, ca o parte dintre colegii nostri sa fie omisi. Procentul de crestere este o medie de 56,6% pana in 2021, in domeniul sanatatii", a declarat Leonard Barascu.

Acesta a precizat ca isi doreste ca federatia sa aiba cat mai repede proiectul de lege pentru a putea lucra pe anexe, respectiv pe regulamentul de sporuri.

"Nemultumiri, pentru inceput, au fost de la colegii nostri, pentru ca unora dintre ei nu li se mai dubleaza de la inceput sumele pe care le aveau. Vorbim de anumite specialitati, cum ar fi cei din anatomia patologica. Sunt salarii destul de mari, dar nu mai sunt duble, cum erau la prima varianta pe care au avut-o, dar aici incercam cu reprezentantii sa gasim solutii.

Din punctul de vedere al Federatiei SANITAS, este bine cum s-a inceput. Se raspunde cerintelor pe care colegii le au din teritoriu, cu conditia sa avem draftul cat mai repede si legea sa iasa si mai repede, ca sa putem lucra pe ceea ce inseamna anexele, anume regulamentul de sporuri si celelalte lucruri care trebuie ordonate", a mai spus Leonard Barascu.

Potrivit acestuia, proiectul include si doua norme de hrana, "care inseamna doua salarii minime pe economie".

"In afara de aceasta, 5% din procentul alocat spitalului ramane la nivelul ordonatorului de credite, iar acest lucru este foarte important si poate sa creasca sumele pe care le vor primi colegii nostri", a mai spus presedintele SANITAS.

Iulian Pope, prim vicepresedintele SANITAS, a subliniat ca personalul medical va avea functii comune cu asistenta sociala.

"Regulamentul de sporuri va fi o alta discutie. Sanatatea si asistenta sociala vor fi dintre domeniile cu o salarizare decenta, sa spun asa, vor fi cresteri importante pentru medici, de peste 100%. Mai avem un lucru bun, faptul ca si in aceasta lege, asistenta sociala intra alaturi de sanatate, cu functiile comune, iar aici vorbesc despre medici, asistenti medicali, acestea fiind functii comune, deci a fost o discutie buna, ar fi putut fi si mai buna, daca aveam un draft al legii", a declarat Iulian Pope.

Reprezentantii sindicatelor din Sanatate s-au intalnit, marti, la sediul Ministerului Muncii, cu ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Lia-Olguta Vasilescu, si ministrul Consultarii Publice si Dialogului Social, Gabriel Petrea, pentru consultari pe tema proiectului Legii salarizarii unitare.

Seria de consultari cu reprezentantii sindicatelor pe marginea proiectului de lege privind salarizarea unitara continua joi, 9 martie, cu reprezentantii sindicatelor din Educatie.


sursa: www.agerpres.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu