Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

Legea Telemuncii mai mult incurca decat ajuta? Cine si cum va fi afectat

E-mail Print

Foto: Arhiva Ziare.comCa sa respecte Legea Telemuncii, un angajator ar putea fi nevoit sa mearga acasa la fiecare salariat care lucreaza de la distanta si sa-i verifice sau chiar sa-i imbunatateasca acestuia conditiile de munca.

In consecinta, n-ar fi exclus ca - pus in fata acestei misiuni imposibile - angajatorul sa-i cheme zilnic la birou chiar si pe salariatii carora pana acum le permitea, ocazional, sa lucreze de acasa. Legea, in forma adoptata de Parlament pe 28 februarie si trimisa spre promulgare presedintelui Klaus Iohhanis, prevede ca, atat timp cat angajatorul i-o permite, orice salariat care isi indeplineste sarcinile folosind calculatorul poate lucra nu doar la birou, ci si de acasa sau dintr-un alt spatiu pe care si-l alege.

Angajatorul ar trebui sa ajunga la un acord cu salariatul in privinta locurilor in care acesta din urma va efectua telemunca si a programului de lucru la distanta.

Aceste detalii, alaturi de multe altele, urmeaza sa fie inscrise, intr-o maniera clara si transparenta, in contractul individual de munca al salariatului si comunicate in Revisal. In acest fel, inspectorii de munca ar putea verfica oricand daca angajatorul si salariatul isi respecta obligatiile asumate prin contract.

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a apreciat, in repetate randuri, ca in urma aplicarii Legii Telemuncii, atat salariatul, cat si angajatorul vor avea doar de castigat. Mai exact, salariatul n-ar mai da bani pe transport si n-ar mai pierde chiar si ore cu drumul munca-acasa, in vreme ce angajatorul, avand mai putini oameni la birou, isi va putea reduce cheltuielile administrative.

In teorie, toate sunt bune si frumoase. In practica, insa, angajatorii apreciaza ca legea nu va fi deloc usor de aplicat. Dimpotriva, din cauza ca va trebui sa garanteze pentru siguranta salariatului, inclusiv cand acesta lucreaza la distanta, compania va ajunge sa cheltuiasca mai mult cu asigurarea sanatatii si securitatii acestuia in munca.

Angajatorul, in vizita la fiecare telesalariat in parte

Ne-am gandit ca angajatilor din IT telemunca li s-ar potrivit ca o manusa. Ar putea lucra mai relaxati, din living, parc, cafenea etc., in loc sa bata drumul zi de zi pana la birou. Angajatori din industrie, in schimb, vor avea mult de munca, daca vor telesalariati, apreciaza directorul-executiv al Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), Valerica Dragomir.

"Procedura ar trebui sa se desfasoare cumva in acest fel, din intelegerea noastra: angajatorul ar trebui sa faca o verificare a locului in care salariatul presteaza telemunca, pentru a se asigura ca totul este in regula. Totul, cu acordul salariatului, desigur. Daca se constata neconformitati, cu acordul partilor, s-ar putea ajunge chiar la realizarea de remedieri in vederea respectarii normelor de siguranta si securitate in munca in locul in care munceste telesalariatul.

Stiu ca suna impovarator si va fi dificil pentru companii sa faca astfel de verificari si eventual chiar remedieri pentru fiecare angajat in parte. Dar cumva ar fi o masura de protectie pentru toata lumea, daca se opteaza pentru telemunca.

Pe de alta parte, daca angajatul vrea telemunca, va avea obligatia de a-i permite agajatorului sa verifice spatiul de lucru de acasa sau din alta parte. Daca angajatul nu permite verificarea, nici angajatorul nu isi va putea lua responsabilitatea de a-l lasa sa efectueze telemunca din spatiul respectiv", a declarat Valerica Dragomir pentru Ziare.com.

De ce nu va putea salariatul sa lucreze din parc sau din cafenea

Desi legea nu interzice, sansele ca angajatul sa poata munci din alta parte decat de acasa sau de la birou sunt minime.

"Dupa parerea noastra, daca angajatul ar vrea sa lucreze intr-o cafenea, spre exemplu, n-ar fi chiar simplu sa manageriem situatia. Sa presupunem ca mai multi angajati vor sa lucreze in cafenele diferite. E foarte greu de crezut ca o companie ar putea gasi resursele pentru a le audita pe toate si pentru a garanta ca telemunca se desfasoara, in spatiile respective, in conditii de siguranta.

Pe de alte parte, nici cafenelele n-au vreo obligatie sa se lase auditate de companiile de IT. Deci ar putea aparea o problema.

Trebuie sa tinem seama si de faptul ca un contract pentru lucrul la distanta trebuie sa includa locurile agreate de cele doua parti: angajator si salariat. Daca angajatorul constata ca nu poate audita sau lua masuri corective cu privire la un spatiu, este foarte posibil ca el sa nu accepte introducerea spatiului respectiv in contractul de munca, in ciuda faptului ca angajatul i-o solicitase", a mai spus Valerica Dragomir pentru Ziare.com.

Directorul-executiv al ANIS a declarat ca, momentan, nu se stie cum anume va putea verifica angajatorul, in timp, ca salariatul sau n-a compromis elementele care confereau siguranta locului de munca de la distanta. S-ar putea face verificari periodice, desigur, dar acestea ar insemna alte si alte cheltuieli pentru companii.

Intrebata daca, per total, aceasta lege ajuta sau incurca activitatea in sectorul IT, Valerica Dragomit a precizat:

"Putem spune ca este o formalizare a unei situatii existente in IT. Si pana acum companiile le acordau unora dintre salariati sub forma de bonificatie dreptul de a munci, ocazional, de acasa. Intentia cu care a fost creata aceasta lege e buna: prevenirea accidentelor de munca prin asumarea unor obligatii precise atat de catre salariat, cat si de catre angajator (...) Intr-adevar, legea vine cu niste obligatii suplimentare fata de ceea ce exista pana acum, care pot avea destule implicatii birocratice si/sau administrative importante atat la nivelul companiei, cat si al individului (salariatului - n.red.).

Interesant ar fi sa vedem dupa jumatate de an sau un an cum au evoluat lucrurile: a scazut sau a crescut numarul angajatilor care lucreaza de la distanta? Abia atunci vom putea spune ce efecte a avut legea in IT", a mai spus Valerica Dragomir.

Pana sa vedem primele efecte ale legii, insa, nu ne ramane decat sa ne intrebam cum de un act normativ care i-ar fi putut da libertate de miscare aproape deplina salariatului risca acum, mai degraba, sa-i limiteze posibilitatile de a lucra in afara biroului.

Autor: Gabriel Kolbay


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising