In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 458 din 2 iulie 2009 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 4 noiembrie 2008 in Cauza Gingis impotriva Romaniei.

Situatia de fapt

In anul 1987, in temeiul Decretului nr. 223/1974, reclamantilor le-a fost nationalizat imobilul situat in Constanta, motivat de faptul ca acestia au parasit definitiv Romania.

In anul 1996, imobilul a fost vandut chiriasilor.

Ulterior, reclamantii au revendicat imobilul de la cumparatorii chiriasi si de la autoritatile locale, actiunea fiind respinsa irevocabil, instanta retinand valabilitatea titlului statului asupra apartamentului in cauza.

Printr-o noua actiune, reclamantii au revendicat imobilul, solicitand totodata si anularea contractului de vanzare-cumparare. Cererea a fost disjunsa, capatul privitor la revendicare fiind suspendat pana la solutionarea actiunii in anulare. Si aceasta actiune a fost respinsa irevocabil, pentru motivul bunei-credinte a chiriasilor cumparatori, retinandu-se totusi in favoarea reclamantilor, in considerente, caracterul illegal al nationalizarii. Capatul de cerere privitor la revendicare nu a mai fost continuat de reclamanti.

Reclamantii au solicitat, in baza Legii nr. 10/2001, restituirea apartamentul, insa procedura nu a fost finalizata.

Incalcarea dreptului de proprietate

Pornind de la observatia ca instantele interne au stabilit caracterul ilegal al nationalizarii, chiar daca aceasta imprejurare a fost retinuta in considerente, iar nu in dispozitiv, Curtea a statuat ca reclamantii aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea a iterat ideile esentiale expuse in alte cauze similare. Astfel, Curtea a aratat ca vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar daca aceasta a fost anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezinta o privare de bunuri (Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, par. 32, 16 februarie 2006). O astfel de privare, combinata cu lipsa totala a despagubirilor, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain si altii impotriva Romaniei, nr. 57.001/00, par. 39, 43 si 59, CEDO 2005-VII). In plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifica nu iau in considerare prejudiciul suferit din cauza absentei indelungate a acordarii despagubirilor, de catre persoane care, la fel ca reclamantii, au fost lipsite de bunurile lor (Porteanu, mentionata mai sus, pragr. 34).

Cutea a conchis ca zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunului lor, asociata cu o lipsa totala de despagubire, i-a facut pe acestia sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Satisfactia echitabila

Curtea a obligat statul roman sa le restituie reclamantilor apartamentul, urmand ca, in lipsa acestei restituiri, sa le plateasca suma de 46.000 EUR, suma stabilita exclusiv in baza expertizei depuse de Guvern, avand in vedere omisiunea reclamantilor de depune o expertiza in acest sens.

Pentru Juridice.ro, SNSA

sursa: www.juridice.ro

Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu