Basescu: Resping legea ANI daca s-a diminuat capacitatea

Friday, 14 May 2010 07:34
Print

Presedintele Traian Basescu a declarat joi intr-o conferinta de presa ca nu va promulga Legea ANI daca in Parlament au fost diminuate puterile Agentiei mai mult decat era cazul, in urma declararii ca neconstitutionale a legii initiale.

Intrebat daca a citit scrisorile ONG-urilor care i-au cerut sa nu promulge Legea ANI, Basescu a spus ca nu a avut timp.

"Nu am avut timp sa citesc astazi nimic, dar va asigur ca nu voi promulga o lege care este in afara a ceea ce ar fi putut sa se faca, tinandu-se cont si de observatiile Curtii Constitutionale. Deci, daca s-au facut excese in a se diminua capacitatea ANI de a raspunde motivului pentru care a fost creata, cu siguranta o intorc inapoi, chiar daca era extraordinar de important sa o avem in vigoare in vederea evaluarii prin care Romania trebuie sa treaca in luna iunie", a spus Basescu.

Presedintele a precizat ca nu cunoaste in detaliu noua forma a legii ANI si nu a "citit" nimic pe aceasta tema, aratand ca se va informa in perioada urmatoare.

Mai multe ONG-uri ii solicita presedintelui Traian Basescu sa nu promulge Legea ANI in forma in care a fost adoptata de catre Senat, acuzand faptul ca Agentia ar deveni inoperationala si ca s-ar abdica de la principiile transparentei si responsalitatii functiei publice.

I.O.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu