Legea pensiilor intra in dezbaterea Camerei Deputatilor, miercuri

Wednesday, 26 May 2010 07:14
Print

Comisia de munca din Camera Deputatilor incepe miercuri dezbaterile asupra Legii pensiilor, la sedinta urmand sa participe si ministrul Muncii, Mihai Seitan, pentru a-si prezenta proiectul, a anuntat presedintele forului, Victor Paul Dobre.

Potrivit acestuia, dezbaterile asupra Legii pensiilor vor incepe la ora 13.00, la sala Nicolae Balcescu.

Legea pensiilor a fost adoptata tacit la Senat, pe 10 mai, dupa ce reprezentantii PSD au parasit sedinta.

Sedinta Senatului a fost suspendata la acea data din lipsa de cvorum. Legea merge acum la Camera, in varianta propusa de Guvern.

Plenul Senatului a respins amendamentul PSD-PNL ca valoarea punctului de pensie sa nu poata reprezenta mai putin de 45% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.

Supus la vot, amendamentul a intrunit 51 de voturi pentru, 52 impotriva si trei abtineri. Dupa vot, liderul grupului PSD Ion Toma a anuntat ca senatorii PSD+PC nu accepta acest lucru si parasesc sala.

Dupa plecarea PSD din sala s-a constatat initial ca cvorumul se pastreaza. La cateva minute insa, dupa ce inclusiv senatori de la putere au parasit sala, s-a trecut la apel nominal, in urma caruia a rezultat ca la sedinta mai sunt prezenti doar 62 de senatori, din necesarul de 69.

In aceasta situatie, dezbaterile nu au mai putut continua, astfel ca Legea unitara a pensiilor a trecut prin adoptare tacita la Camera Deputatilor prin indeplinirea termenului de 10 mai.

Confruntati cu aceasta situatie, liderii senatorilor PNL si PD-L s-au acuzat reciproc de faptul ca Legea pensiilor a intrat in adoptare tacita. 


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu