Guvernul a aprobat Strategia fiscal-bugetara pentru 2011-2013

Thursday, 16 September 2010 07:20
Print

Foto: gov.roGuvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind stabilirea unor indicatori care vor sta la baza bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat pentru urmatorii doi ani.

Totodata, Executivul a adoptat Strategia fiscal - bugetara pentru 2011-2013, asa cum cere Legea responsabilitatii fiscal-bugetare, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.

Proiectul de lege va fi transmis la Parlament cu solicitarea de a fi dezbatut in procedura de urgenta.

"Una dintre prioritatile asumate de Guvern este absorbtia fondurilor europene. Cheltuielile pentru proiecte cu finantare din fonduri europene se ridica, pentru 2011, la 2% din PIB, aproape dublu fata de anul acesta. Aici includem cofinantari, prefinantari si cheltuieli neeligibile", a afirmat purtatorul de cuvant al Guvernului.

Indicatorii macroeconomici la care se raporteaza proiectul de lege si Strategia fiscal-bugetara au fost conveniti cu finantatorii externi.

"Guvernul se angajeaza sa reduca deficitul bugetar de la 6,8% din PIB cat este in 2010, la 4,4% din PIB in 2011, la 3% in 2012 si 2,5% in 2013. Si cheltuielile cu personalul vor scadea de la peste 8% din PIB in 2010, la 7,4% din PIB in 2011", a declarat Ioana Muntean.

Purtatorul de Cuvant al Guvernului a explicat ca plafonul cheltuielilor de personal pentru 2011 se mentine la 39 de miliarde de lei, la care se adauga sumele necesare platii de catre angajator a contributiilor pentru militari, datorate fondului de pensii, potrivit proiectului legii unice a pensiilor, aflat in dezbaterea Parlamentului. "In total, este vorba despre 40,2 miliarde de lei" a precizat Ioana Muntean.

In ceea ce priveste plafonul nominal al cheltuielilor totale pentru 2011 la bugetul general consolidat, acesta este de 192,3 miliarde de lei, a mai adaugat purtatorul de cuvant al Guvernului.

Strategia fiscal-bugetara reprezinta documentul de politica publica ce stabileste obiectivele si prioritatile in domeniul fiscal-bugetar, tintele veniturilor si cheltuielilor bugetului general consolidat si ale bugetelor componente ale bugetului general consolidat, precum si evolutia soldului bugetului general consolidat pe o perioada de trei ani.

Cadrul de cheltuieli pe termen mediu va fi parte componenta a Strategiei fiscal-bugetare pentru 2011-2013, alaturi de cadrul macroeconomic care sta la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare si politica fiscal-bugetara si declaratia de raspundere.

A.T.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu