Interdictia privind cumulul pensiei cu salariul ar putea fi eliminata

Wednesday, 29 September 2010 06:59
Print

Foto: capital.roProiectul de lege initiat de PNL, care elimina interdictia cumulului pensiei cu salariul, a primit, marti, raport favorabil din partea Comisiilor reunite de buget si munca din Camera Deputatilor.

Presedintele Comisiei de munca, deputatul PNL Victor Paul Dobre, a precizat ca proiectul primise anterior raport favorabil din partea forului pe care il conduce si raport negativ de la Comisia de buget, astfel ca cele doua Comisii s-au reunit pentru a ajunge la un punct de vedere comun.

Propunerea legislativa a fost sustinuta de reprezentantii Opozitiei.

Proiectul va intra in dezbaterea plenului Camerei, for decizional in acest caz. Actul normativ a fost respins de Senat.

Propunerea legislativa, initiata de liberalii Eugen Nicolaescu, Mihai Voicu si Dan Motreanu, prevede abrogarea articolelor referitoare la interdictia cumulului pensiei cu salariul din Legea 329/2009.

Conform initiatorilor, actul normativ isi propune "sa corecteze una dintre cele mai flagrante nedreptati pe care guvernul o face societatii romanesti: interzicerea dreptului la munca pentru o categorie sociala".

"Reglementarea prin care pensionarilor li se interzice sa fie angajati in sistemul public reprezinta o discriminare fata de alte categorii sociale si, in acelasi timp, este modalitatea prin care statul neaga acestor persoane dreptul de a-si castiga, prin munca proprie, o viata decenta", se arata in expunerea de motive.


sursa: www.newsin.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu