Dezbaterile privind Legea pensiilor, amanate din lipsa de cvorum

Wednesday, 03 November 2010 07:47
Print

Senatorii au amanat dezbaterile privind Legea pensiilor, dupa ce s-a constatat ca nu exista cvorum pentru ele. Opozitia a cerut retrimiterea legii la comisii.

Dupa mai bine de o ora de dispute procedurale, atat pe marginea cererii de reexaminare, cat si a unei solicitari de retrimitere la comisii, liderii de grup nu au ajuns la nici un acord, chiar daca a existat o pauza pentru consultari.

Potrivit NewsIn, disputele au inceput dupa prezentarea raportului Comisiei de munca, sesizata in fond cu Legea pensiilor, presedintele Comisiei juridice, Toni Grebla, solicitand retrimiterea actului in comisii, deoarece juristii au prezentat un aviz cu amendamente care nu a fost luat in dezbaterea Comisiei de munca.

Presedintele Comisiei de munca, Petre Basa, a spus ca raportul are deja un termen stabilit de conducerea Senatului, iar motivul pentru care amendamentele juristilor nu au fost dezbatute este ca avizul acestora a intarziat, venind dupa terminarea raportului.

Presedintele de sedinta, Teodor Melescanu, a anuntat, intr-un final, ca senatorii nu au ajuns la nicio concluzie si a inchis sedinta, constatand lipsa cvorumului.

Dispute in Senat, inainte de dezbaterea Legii pensiilor

"N-avem punct comun privind retrimiterea, nici asupra modului de lucru pe Lege. Colegii nostri vad ca au ales libertatea, constat ca nu exista cvorum asa ca incheiem aici lucrarile", a spus Melescanu.

Dezbaterile pe Legea pensiilor urmeaza sa continue intr-o sedinta de plen ulterioara, dupa ce liderii de grup ajung la un acord.

Dupa amanarea dezbaterilor, vicepresedintele Senatului, Teodor Melescanu (PNL) a declarat ca deblocarea dezbaterilor la Legea pensiilor poate surveni doar in urma unui acord al liderilor de grup, retrimiterea la Comisia de munca nefacand altceva decat sa prelungeasca dezbaterile.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu