Senatorii propun ca invatamantul general obligatoriu sa fie de 11 clase

Thursday, 09 December 2010 07:56
Print

Foto: exclusivnews.roMembrii Comisiei pentru invatamant din Senat, reuniti in prezenta presedintelui Comisiei, Mihai Hardau (PD-L), au propus ca invatamantul general obligatoriu sa fie de 11 clase.

Membrii Comisiei pentru invatamant au reluat, miercuri, discutiile la raportul privind proiectul Legii educatiei nationale, reusind sa parcurga primele 46 de articole din proiectul de act normativ, potrivit Mediafax.

Senatorii au decis sa ia in discutie numai articolele modificate in lipsa membrilor de la Putere din Comisie si cele care nu au fost dezbatute deloc in formula completa a acestei comisii, la propunerea presedintelui Comisiei, pedelistul Mihai Hardau.

"La nivelul Comisiei este interes pentru parcurgerea articolelor, acum avem o abordare cu viteze diferite, unde exista consens, care a fost si inainte la foarte multe articole. Doar pot aparea probleme de nuante. Unde ne diferentiem, la articolele respective procedam in regulamentar, supunem la vot, pentru ca cei care nu reusesc sa isi introduca in textul legii varianta pe care o doresc sa poata sa o sustina in plenul Senatului, ca amendament respins", a precizat senatorul.

Astfel, cei mai multi membri si-au insusit, la dezbaterea Legii Educatiei, varianta din raportul adoptat anterior de senatorii PSD si PNL, document returnat de plen pentru a fi reexaminat. Decizia a fost luata, miercuri seara, cu cinci voturi "pentru" si trei voturi "impotriva".

Astfel, invatamantul obligatoriu va cuprinde un an de grupa pregatitoare, patru ani de invatamant primar, patru ani de invatamant gimnazial si doi ani de invatamant liceal, indiferent daca este teoretic sau vocational.

In textul adoptat de Camera Deputatilor se propunea ca invatamantul general obligatoriu sa fie de 10 clase si ca invatamantul liceal sa devina obligatoriu pana cel mai tarziu in anul 2020.

Deputatii propusesera, de asemenea, ca obligatia de a frecventa invatamantul de 10 clase, la forma de zi, sa inceteze la varsta de 18 ani.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu