Parlamentarii PD-L si UDMR si cei ai minoritatilor au depus, luni, o initiativa legislativa ce interzice utilizarea "plantelor, substantelor, preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope si derivatilor acestora in alte scopuri decat cele pentru care isi dovedesc utilitatea".
"Un numar de 67 de deputati, membri ai grupurilor parlamentare ale PD-L, UDMR si minoritatilor nationale din Camera Deputatilor au depus ieri, 14 februarie 2011, in urma unei dezbateri care a durat doua saptamani, o initiativa legislativa privind interzicerea utilizarii plantelor, substantelor, preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope si derivatilor acestora in alte scopuri decat cele pentru care isi dovedesc utilitatea practica. Propunerea are la baza actele normative europene in domeniu", se arata intr-un comunicat semnat de democrat-liberalul Cezar Preda si remis marti presei.
"Initiativa vine pe fondul lipsei unui cadru normativ adecvat combaterii flagelului in ansamblul sau. Astfel, sunt reglementate conditiile punerii pe piata a acestor produse precum si toate activitatile conexe in vederea contracararii folosirii substantelor vizate.
Sunt prevazute norme cu caracter prohibitiv si forme de control institutional asupra activitatilor de producere, distribuire, comercializare, folosire in cercetare si consum. De asemenea, se prevede extinderea sanctiunilor aplicate.
Noutatea promovata de aceasta propunere legislativa consta in prevederea unor masuri cu rol preventiv in vederea eliminarii breselor existente in cadrul facilitarii distribuirii pana la consumatorul final al produselor cu efect psihoactiv sau psihotrop", se mai arata in document.
sursa: www.newsin.ro
articol aparut la: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
