Presedintele Comisiei de cultura a Camerei Deputatilor, Raluca Turcan, a declarat, joi, ca proiectul de eliminare a taxei tv este "un demers strict politicianist, dar si iresponsabil" si i-a criticat pe initiatori pentru ca nu cunosc Constitutia.
"Radioul si Televiziunea sunt institutii publice prin Constitutie si, dincolo de asta, daca soliciti renuntarea la niste surse de finantare, trebuie sa pui in loc si sursa de finantare alternativa. Nu poti sa arunci in aer o institutie cu 2.500 de angajati si sa nu te intereseze ce se intampla acolo. E un demers strict politicianist, dar si iresponsabil", a afirmat Raluca Turcan.
Ea a precizat ca, de fapt, proiectul de modificare a legii care prevede eliminarea taxei tv a fost adoptat tacit in sesiunea trecuta, insa subiectul a fost reluat intrucat, la acea data, se afla in dezbatere Legea bugetului de stat.
Deputatul PSD Florin Paslaru a sustinut, joi, ca proiectul de eliminare a taxei tv isi propune, pe langa latura sociala, "sa normalizeze relatiile incordate dintre TVR si televiziunile private, cele care de ani de zile acuza politica postului public de televiziune de a incasa venituri atat din taxa tv, cat si din publicitate".
sursa: www.agerpres.ro
articol aparut la: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
