Comisia de administratie a Senatului a dat luni un raport de respingere proiectului privind alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin, cu cinci voturi "impotriva" si doua "pentru".
"Comisia a luat decizia cu majoritate de voturi de a aproba un raport de respingere pe proiectul de lege care viza alegerea primarilor din primul tur, ceea ce din punctul meu de vedere este o greseala, dar eu respect majoritatea decidenta. Vom incerca ca in plenul Senatului sa trecem acest proiect al colegilor si de la PSD, PNL, PC si PD-L", a precizat presedintele Comisiei, Marius Necula (PD-L).
Intrebat de ce considera ca este o greseala respingerea proiectului, pedelistul a afirmat ca este nevoie de o uniformizare a actualei legislatii, in conditiile in care presedintii Consiliilor Judetene sunt alesi intr-un singur tur, iar pe de alta parte ar crea si o economie in organizarea alegerilor.
La comisie au participat doar cinci senatori, cvorumul necesar fiind de sase, insa Necula a explicat ca au existat doi senatori care si-au transmis punctul de vedere secretariatului comisiei, astfel incat votul exprimat a fost de cinci voturi "impotriva" proiectului si doua "pentru".
Saptamana trecuta Comisia juridica, care este raportoare impreuna cu cea de administratie, a admis proiectul de modificare a Legii pentru alegerea autoritatilor locale initiat de PSD si PD-L, insa Opozitia considera raportul "nul", nefiind dat in cvorum.
sursa: www.newsin.ro
articol aparut la: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
