Sindicalistii din Federatia Alma Mater reclama faptul ca parlamentari ai PD-L ar intentiona modificarea noii legi a Educatiei fara consultarea partenerilor de dialog social. In replica, Ministerul Educatiei spune ca nu a initiat si nici nu are de gand sa initieze modificarile respective.
"La trei luni si 7 zile de la asumarea Legii Educatiei Nationale, Puterea actuala propune modificarea acestei legi fara consultarea partenerilor de dialog social. Analiza modificarilor legii asumate, care vor fi impuse cu siguranta (acum Codul Dialogului Social permite orice), introduce discriminari flagrante intre sistemul de invatamant universitar de stat si cel privat", se arata in documentul transmis de Alma Mater si semnat de liderul organizatiei, prof Anton Hadar, preluat de Mediafax.
Acesta precizeaza intr-un comunicat transmis, marti, ca a primit "cu stupoare", in seara de luni, documente elaborate "in spatele usilor inchise pentru partenerii sociali".
El sustine ca una dintre propuneri interzice universitatilor de stat organizarea de studii cu taxa, iar alta introduce discriminari clare intre invatamantul de stat si cel privat.
Secretarul de stat pentru invatamantul superior, Catalin Baba, a declarat, pentru sursa citata ca ministerul nu a initiat si nici nu va initia un act de modificare a Legii Educatiei, aceasta fiind in curs de implementare.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
