CCR: Legea privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv de comunisti, partial neconstitutionala

Thursday, 15 January 2015 09:00
Print

Foto: B1TvJudecatorii Curtii Constitutionale au admis in parte, miercuri, sesizarea fostului presedinte Traian Basescu cu privire la Legea de aprobare a OUG 115/2013 referitoare la restituirea imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist, apreciind ca un articol este neconstitutional.

"In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis, in parte, obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. IV din Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen in care sa se finalizeze situatia prevazuta la art. 6 alin. (1) din Legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, precum si pentru prorogarea unor termene sunt neconstitutionale", a stabilit CC. Decizia este definitiva si general obligatorie, si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului ministru.

Ce a sesizat fostul presedinte

Fostul presedinte Traian Basescu a trimis, in 11 decembrie 2014, presedintelui Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii privind aprobarea OUG 115/2013 pentru instituirea unui nou termen in care sa se finalizeze situatia prevazuta la articolul 6 alineatul (1) din Legea 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, precum si pentru prorogarea unor termene.

Fostul presedinte preciza ca motivele sesizarii tin de faptul ca, in data de 10 iulie 2014, a solicitat reexaminarea legii deoarece acest act normativ modifica, cu ocazia aprobarii, un termen stabilit de OUG 115/2013, care la data adoptarii legii de catre camera decizionala era deja expirat de doua zile, astfel ca actul normativ transmis spre promulgare incalca prevederile articolului 15 alineatul (2) din Constitutie potrivit caruia "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile", coroborat cu articolul 78 din legea fundamentala, conform caruia, dupa promulgare, "legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei".

In 14 octombrie, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a intocmit un raport asupra cererii de reexaminare, ocazie cu care aceasta a fost aprobata, articolul din lege semnalat ca neconstitutional prin cererea presedintelui Romaniei fiind eliminat.

"Cu toate acestea, prin acelasi raport, in lege a fost introdus un amendament care nu are vreo legatura cu aspectele ridicate prin cererea de reexaminare a presedintelui Romaniei ori macar cu obiectul de reglementare al Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 115/2013 aprobata prin legea supusa dezbaterii. Proiectul de lege, in forma amendata de Comisia juridica, de disciplina si imunitati, a fost supus dezbaterii plenului Camerei Deputatilor si aprobat, in data de 25 noiembrie 2014", se preciza in sesizarea catre CC.

Fostul presedinte considera ca modificarea si completarea unui alt act normativ decat cel care facea obiectul de reglementare al legii in forma initiala cu ocazia reexaminarii constituie "o practica neconstitutionala".

"Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 991/2008 cu privire la procedura parlamentara in cazul cererilor de reexaminare, stabilind faptul ca autoritatea legiuitoare se poate pronunta cu ocazia reexaminarii legilor la cererea Presedintelui Romaniei asupra textelor cuprinse in cererea de reexaminare si a celor care au legatura cu acestea, daca este necesara corelarea tehnico-legislativa a dispozitiilor din lege. Or, in cazul de fata, nu putem admite faptul ca intre aspectele solicitate prin cererea de reexaminare si introducerea Articolului IV, cu ocazia reexaminarii, exista vreo legatura care sa justifice o atare practica", mentiona fostul sef al statului.

Totodata, in sesizare a fost semnalat faptul ca, dupa reexaminare, Senatul, in calitate de prima Camera sesizata, "a respectat procedura parlamentara si s-a limitat la a elimina textele criticate prin cererea de reexaminare, fara a aduce alte modificari sau completari legii".


sursa: www.mediafax.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu