BNR vrea ca Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) sa nu poata suspenda activitatea de creditare a unei banci. Banca Nationala a cerut acest lucru printr-o adresa trimisa lui Viorel Stefan, presedintele Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor.
"Am primit de la BNR aceasta solicitare. BNR spune ca este singura chestiune pe care a retinut-o misiunea FMI, solicitand eliminarea din textul legii a prevederii care da competente ANPC sa suspende autorizatiile de creditare ale institutiilor de credit ", a spus Viorel Stefan, potrivit Mediafax.
Deputatul precizeaza, insa, ca solutia propusa de BNR nu este completa deoarece este vorba de abrogarea completa a textului din OUG 50/2010 si nu reformularea lui. In opinia lui, este nevoie de un alt text care sa dea o solutie pentru situatia in care un inspector ANPC constata ca pe piata bancara exista un produs neconform cu legea.
Astfel, varianta corecta propusa de Viorel Stefan este cea in care ANPC suspenda activitatea de creditare a bancii si ii anunta pe cei de la BNR, iar acestia decid daca ridica sau nu suspendarea.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







