Biroul Permanent al Senatului a decis marti ca Legea Educatiei sa fie dezbatuta si votata luni in plenul acestei camere, dupa ce Comisia de invatamant a refacut raportul elaborat pe parcursul weekend-ului, a declarat chestorul Ioan Chelaru.
Acesta a precizat ca din programul de luni al Senatului au fost eliminate declaratiile politice pentru a putea fi alocat mai mult timp dezbaterilor Legii Educatiei.
In replica, liderul grupului senatorilor PD-L, Cristian Radulescu, a declarat ca a solicitat in Biroul Permanent al Senatului retransmiterea raportului asupra Legii educatiei la Comisia de invatamant, cererea sa fiind respinsa, dar va relua solicitarea luni in sedinta de plen.
Radulescu a reprosat faptul ca raportul Comisiei a fost semnat de catre vicepresedintele acestui for, Ecaterina Andronescu (PSD), si nu de catre presedintele Comisiei de invatamant, Mihail Hardau (PD-L).
De asemenea, Cristian Radulescu a sustinut ca procedura in care a fost finalizat raportul este una ilegala, prin faptul ca s-a lucrat in Comisie in afara programului, respectiv vineri, sambata si duminica, iar marti nu puteau fi reluate in cateva ore cele cateva sute de amendamente.
Raportul Comisiei pentru invatamant a fost gata luni, dar el a fost intors la comisie dupa ce senatorii Puterii au reclamat faptul ca la el s-a lucrat in weekend, in ciuda faptului ca Biroul Permanent nu aprobase acest lucru.
Pe de alta parte, Curtea Constitutionala va decide miercuri daca Guvernul va putea continua procedura angajarii raspunderii pe propriul proiect de Lege a Educatiei.
sursa: www.newsin.ro
articol aparut la: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







