Proiectele de microhidrocentrale sunt garantate, incepand de anul acesta, de catre investitori, prin plata unei garantii financiare.
Suma, cuprinsa intre 37.000 si 50.000 de euro, va demonstra buna-credinta a investitorilor si va impiedica speculatiile in zonele amenajabile din punct de vedere microhidroenergetic.
"Vechea lege prevedea ca avizul de gospodarire a apelor pentru realizarea proiectelor microhidro sa fie acordat pe principiul 'primul venit, primul servit'. Avizul oferea titularului dreptul exclusiv de a face investitia pe amplasamentul respectiv in termen de doi ani, cu posibilitatea de prelungire a avizului. Investitorul obtinea practic monopol pe amplasament.
Situatia cronica pe care am constatat-o a fost ca s-au emis sute de avize in ultimii ani si extrem de putine dintre proiecte au fost realizate. Multi dintre cei care au solicitat aviz au sperat ca vor gasi ulterior investitori straini carora sa le predea amplasamentul la un pret mai mare", a explicat Dan Carlan, director general al Autoritatii Nationale pentru Inundatii si Managementul Apelor (ANIMA).
In plus, avizele de gospodarire a apelor pentru astfel de proiecte vor fi acordate doar investitorilor care pot demonstra prin documentatii tehnice ca vor exploata cel putin 70% din potentialul hidroenergetic al zonei.
Autoritatile spera ca in acest fel va fi eliminat blocajul amplasamentelor exploatabile si va creste eficienta viitoarelor microhidrocentrale.
Citeste mai mult despre Investitorii in microhidrocentrale, obligati sa garanteze realizarea proiectelor pe GreenReport.ro.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







