Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, sa elimine, incepand cu prima zi a anului 2012, toate stimulentele pe care le acordau institutiile statului pana acum.
"Conform Scrisorii de intentie, semnata cu Fondul Monetar International (FMI) in iunie, Romania si-a luat angajamentul de a elimina baza legala pentru fondurile de stimulente cu intrare in vigoare de la 1 ianuarie 2012. Romania s-a angajat ca pana la sfarsitul lunii august 2011 sa fie aprobat de catre Guvern actul normativ de abrogare a bazei legale de constituire a fondurilor de stimulente, acest reprezentand un criteriu de referinta structural de a carui indeplinire depinde continuarea Acordului Stand-by incheiat cu FMI", au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.
Decizia a fost luata din cauza faptului ca, desi legea de eliminare a stimulentelor a intrat in vigoare de la inceputului lui 2011, ea nu prevedea eliminarea constituirii fondurilor speciale pentru acordarea lor.
Prevederile eliminate sunt cele din Lega petrolului si Legea minelor privind constituirea unor fonduri de stimulente de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, cele care permiteau Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat sau Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului sa foloseasca veniturile extrabugetare pentru stimulente.
Nici personalul din sistemul judiciar nu va mai avea dreptul la o taxa de timbru, iar politistii, vamesii si angajatii Garzii Financiare nu vor mai primi cuantumuri din amenzi.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







