Guvernul a aprobat, in sedinta de marti, proiectul de lege privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice Monetare.
Cele 25 de state semnatare ale tratatului sunt Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franta, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia, Slovacia, Finlanda si Suedia.
Dintre statele membre ale Uniunii Europene nu au semnat Marea Britanie si Cehia.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere si aprobare.
"Este in interesul Romaniei si al Guvernului ca acest document sa intre rapid in procedura de legiferare si de aceea se va solicita procedura de urgenta pentru dezbaterea si adoptarea in Parlament a acestui proiect de lege", a precizat Dan Suciu, purtatorul de Cuvant al Guvernului, potrivit unui comunicat al Executivului.
Tratatul va intra in vigoare la 1 ianuarie 2013, dupa ce va fi fost ratificat de cel putin 12 state contractante din zona euro sau in prima zi a lunii urmatoare ratificarii de catre cel de-al 12-lea state membru al zonei euro, aplicandu-se data care intervine mai intai.
Tratatul prevede obligatia de a mentine un deficit structural cu o limita inferioara de 0,5% din PIB, la preturile pietei. In cazul in care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB si nu exista riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice, deficitul structural poate sa ajunga la circa 1% din PIB.
Deficitul bugetar ciclic maxim plus cel structural trebuie sa se incadreze in limita de 3% din PIB.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







