Romanii ar putea deveni mai reticenti in a-si etala in fata vecinilor sau cunoscutilor bunurile pentru care nu au platit sumele datorate bugetului de stat, daca o idee recenta a reprezentantilor Ministerului de Finante, pornind de la principiul cu denumirea sugestiva "denuntatorului", va fi pusa in practica.
Astfel, cei care vor informa Fiscul cu privire la faptele de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilitati. Initiativa este inspirata din modelul aplicat in Suedia, potrivit secretarului de stat in MFP Liviu Voinea, care va studia legislatia "denuntatorului" din aceasta tara.
Va functiona legea "denuntatorului" la Fisc in Romania?
"Acolo oamenii primesc la posta scrisori in care sunt informati ca au platit un impozit X, dar li se transmite si daca unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazeaza pe faptul ca oamenii stiu cel mai bine situatia vecinilor si pentru cei care transmit informatii corecte despre acestia se aplica scutiri sau li se da o recompensa si mai platesc doar diferenta", a explicat Liviu Voinea.
Scopul masurii este de a diminua evaziunea fiscala, al carei nivel se ridica la 35% din PIB, Romania avand una dintre cele mai mici ponderi a veniturilor fiscale, impozite si contributii sociale, in PIB din Uniunea Europeana.
Din aceasta persectiva, masura este binevenita, potrivit analistilor, care remarca insa ca verificarea de catre Fisc a autenticitatii "denunturilor" implica proceduri complexe. Mai ales ca denunturile ar putea fi numeroase, sustin analistii.
Ziare.com va invita la dezbatere si la vot. Ce parere aveti despre aplicarea in Romania a legii "denuntatorului"?
Autor: Camelia Sisea
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







