Elevii si studentii pot beneficia de burse private acordate de companii si persoane fizice. Cadrul legal a aparut in 2004, iar scopul urmarit a fost "de a stimula participarea mai larga a societatii la realizarea obiectivelor educationale si sociale care se refera la tinerii cuprinsi in diverse forme de invatamant", se arata in expunerea de motive a Legii 376/2004.
Astfel, companiile (contribuabili persoane juridice platitoare de impozit pe profit) au posibilitatea de a directiona sau acorda fara costuri suplimentare fonduri pentru burse private.
Apeland la o facilitate fiscala prevazuta la art. 21 (4) lit. p) din Codul Fiscal, aceste fonduri nu reprezinta o cheltuiala (un cost) suplimentara pentru companie. Cheltuielile pentru acordare de burse private se scad din impozitul pe profit datorat si achitat la stat. Cu alte cuvinte, fondurile suportate pentru astfel de actiuni diminueaza ulterior si direct sumele ce trebuie achitate statului in contul impozitul pe profit, se arata intr-o analiza publicata de codfiscal.net.
"Aceasta lege a fost elaborata pentru a veni atat in sprijinul beneficiarilor acestor burse, cat si in sprijinul celor ce acorda astfel de burse. Practic, stimuleaza beneficiarii spre studiu", a declarat, pentru Ziare.com avocata Laura Scutaru de la Casa de avocatura Coltuc, care a acceptat sa ofere mai multe informatii legate de acest subiect.
Astfel, Legea 376/2004 privind bursele private a aparut in M. Of nr. 899 din data de 4.10.2004, a precizat aceasta, iar din acel moment si pana in prezent, a suferit cateva modificari, prin abrogarea unor articole din cuprinsul sau.
Spre exemplu, prin Legea 319/2005 s-a abrogat alin. 5 al art. 2 din lege ce prevedea ca "Pe perioada acordarii bursei se interzice ca beneficiarul sa lucreze pentru cel ce acorda bursa sau pentru alta persoana juridica/fizica desemnata de acesta".
Drept urmare, in cursul acestei perioade in care beneficiarul primeste aceasta bursa privata poate lucra pentru cel ce acorda bursa sau pentru alta persoana juridica/fizica desemnata de acesta, a precizat Laura Scutaru.
Colectie de acte legislative privind bursele private
Cine poate beneficia de burse private? Cine poate acorda burse private?
Aceasta a mai precizat ca persoana care poate primi bursa privata poate fi, dupa caz, elev, student, doctorand sau un tanar care urmeaza un program de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, institutie care se afla fie in tara, fie in strainatate.
O alta conditie esentiala pentru a putea primi o bursa privata este sa fii persoana fizica de cetatenie romana.
Exista si o singura restrictie: Bursele private nu pot fi date rudelor sau afinilor pana la gradul patru inclusiv, a subliniat avocata.
De cealalta parte, bursele private pot fi acordate de catre persoanele juridice de drept privat, precum si de catre orice persoana fizica.
Ce castiga cel care acorda o bursa privata unui tanar?
In cazul persoanelor juridice, cheltuielile inregistrate in contabilitatea societatii pe baza contractului prin care se acorda o bursa privata si a documentelor de plata justificative a acesteia sunt cheltuieli nedeductibile.
Din punct de vedere fiscal, valoarea acesteia se scade din impozitul pe profit datorat daca reprezinta cumulativ 3 la mie din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat, calculate inainte de aceasta deducere. Scaderea din impozitul pe profit datorat cheltuielilor ce reprezinta bursa privata se inregistreaza in contabilitate prin articolul contabil "Donatii si subventii acordate" sau "creditori diversi".
Calculele arata ca acordarea unei astfel de burse este benefica, a mai declarat avocata.
Alte prevederi legale
Bursa se acorda in baza unui contract incheiat intre o persoana juridica de drept privat sau o persoana fizica si beneficiar. Contractul se semneaza, in calitate de parti, de catre beneficiar sau, in functie de varsta, de beneficiar, cu acordul scris al reprezentantului sau legal, si de catre reprezentantul legal al persoanei juridice de drept privat sau de catre persoana fizica ce ofera bursa.
Bursa privata poate fi acordata pe intreaga durata a studiilor sau pe o perioada mai scurta de timp, stabilita prin contract. Cuantumul lunar al bursei private trebuie sa acopere cel putin masa, cazarea si cheltuielile de intretinere, fara a se situa sub nivelul salariului minim pe economie. Acest cuantum se poate modifica ulterior incheierii cotractului numai prin act aditional la acesta.
Autor: Camelia Badea
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







