Reprezentantii Departamentului pentru Securitate Interna din SUA l-au asigurat pe eurodeputatul PSD Ioan Enciu, cu prilejul intrevederii care a avut loc la Bruxelles, ca exista o deschidere totala in SUA pentru ca cele patru state UE care nu beneficiaza de Visa Waiver sa fie incluse in acest program.
Romanii ar putea calatori fara viza in SUA "intr-un an sau mai putin", a declarat, miercuri, Ioan Enciu, in contextul in care un amendament la mecanismul european de reciprocitate a vizelor co-initiat de eurodeputatul PSD in curs de negociere cu Consiliul ar putea permite reintroducerea vizelor in relatia cu statele terte care mentin lipsa reciprocitatii vizelor pentru unele statele membre UE.
Cristian Diaconescu face lobby pentru vize la Washington
Reuniunea cu reprezentantii Departamentului pentru Securitate interna de la Bruxelles a avut ca principal punct pe agenda colaborarea dintre UE si SUA privind gestionarea frontierelor, in contextul in care eurodeputatul Ioan Enciu este raportor al Parlamentului European (PE) pentru pachetul legislativ privind frontierele Schengen, asa-numitul pachet "Smart Borders".
"La PE exista un regulament privind stabilirea unui mecanism automat de introducere a vizelor in cazul in care anumite state terte nemembre ale UE reintroduc sau mentin lipsa reciprocitatii vizelor in relatia cu unul sau mai multe state membre UE. Eu am ridicat in timpul discutiei aceasta problema, iar reprezentantii Departamentului pentru Securitate Interna din SUA cu care am vorbit m-au informat ca la ora actuala exista o preocupare, la cererea presedintelui Barack Obama, in Congresul SUA, de modificare a acestei legi a imigratiei, care include si acordarea vizelor", a declarat Ioan Enciu.
Rata de refuz a vizelor SUA pentru cetateni romani a coborat la 17%
"Aceasta lege este foarte veche in SUA, este din 1956, si prevederile acestei legi nu mai sunt conforme cu momentul in care traim acum. De aceea exista o preocupare in SUA pentru modificarea acestei legi. Cei din Departamentul pentru Securitate Interna ne-au asigurat ca exista o deschidere totala pentru ca cele trei state ale UE care nu beneficiaza de Visa Waiver sa fie incluse in acest program", a adaugat acesta.
El a precizat ca vor exista o serie de clauze in legea americana privind imigratia, dintre care cea principala este cea privind rata de refuz de 10%, "spre deosebire de UE, unde avem ca principal motiv de reintroducere a vizelor in relatia cu un stat tert numarul celor care depasesc termenul limita de 90 de zile acordat prin viza Schengen".
Cetatenii respinsi la vizele SUA nu pot demonstra ca au radacini in Romania
Eurodeputatul PSD sustine ca demersul se afla pe drumul cel bun, "mai ales pentru faptul ca si noi am reusit aici la PE, si speram ca si Consiliul sa ne sustina in cele din urma, sa facem putina presiune, atat in relatia cu SUA, cat si cu Canada, pentru a renunta la aceasta discriminare pe care o practica in relatia acordarii vizelor cu Romania, Bulgaria, Cehia, Cipru si Polonia".
Ambasadorul SUA sfatuieste Romania sa faca presiuni pe vize la Congres
Ioan Enciu sustine ca, din informatiile pe care le detine, amendamentul sau la mecanismul european de reciprocitate a vizelor va fi aprobat de Consiliul UE. "Am informatii ca la ora actuala Consiliul a fost de acord cu acest amendament. Mai exista un singur punct de disputa, de negociat intre Parlament si Consiliu, dupa care aceasta noua schimbare a regulamentului vizelor va fi aprobata in codecizie. Eu cred ca acest lucru se va intampla foarte curand, chiar in timpul presedintiei irlandeze", a precizat el.
Autor: Diana Toea
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







