Organizatia Transparency International Romania a transmis ca raportul MCV de miercuri este "unul dintre putinele rapoarte care reflecta situatia Romaniei cat mai aproape de realitatea contribuabililor sai - cetateni sau companii private".
Potrivit unui comunicat remis Ziare.com, reprezentantii Transparency International (TI) in tara noastra considera ca in raportul MCV se prezinta "progrese, critici constructive si recomandari". "Dincolo de aparenta unui ton neutru si de criticile ponderate, TI-Romania considera ca aspectele criticate in Raport sunt extrem de importante si in lipsa unei abordari sistematice in solutionarea lor risca sa afecteze credibilitatea si sustenabilitatea reformelor", se arata in comunicat.
Transparency International Romania subliniaza ca raportul MCV "enunta faptul ca exista inca situatii in care independenta justitiei este afectata de declaratiile politice si de interferentele in sistemul de numire a pozitiilor de conducere din sistem".
Raportul MCV a fost publicat - reactii: Puterea saluta progresele Justitiei, Opozitia isi exprima ingrijorarea
"TI-Romania apreciaza ca solutia pentru ambele probleme rezida in dezvoltarea unui sistem echilibrat care sa asigure deopotriva independenta dar si raspunderea magistratilor pentru conduita lor profesionala, atat la nivelul instantelor civile si penale cat si la nivelul parchetelor, pentru practicile neunitare si abordarile discretionare, care conduc la impunitate in fata legii.
Fenomenul de impunitate in fata legii apare endemic la nivelul judetelor, unde vigilenta presei si capacitatea ONG-urilor este mai redusa si unde atotputernicia autoritatilor se manifesta mai agresiv impotriva cetatenilor", mai transmite organizatia.
De asemenea, se amintesc evenimentele din Parlament, din "martea neagra", cand "exercitiul de putere a aratat ca nu conteaza culoarea politica a majoritatii care voteaza cata vreme subiectul votului profita tuturor".
"Transparency International Romania lanseaza liderilor politici, liderilor structurilor judiciare si celor comerciale invitatia de a se ralia unui nou obiectiv national care sa ofere masura reala a angajamentului si progreselor inregistrate de Romania in lupta anticoruptie: acela ca pana in 2025 nota din Indicele de Perceptiei a Coruptiei in Romania sa creasca de la 43 de puncte pana aproape de 70 de puncte", se mai arata in comunicatul Transparency International Romania.
Raportul MCV: Parlamentul, numirile procurorilor sefi si inlaturarea lui Papici - criticate
Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray, a prezentat public un scurt rezumat al raportului anual, adoptat miercuri, referitor la progresele inregistrate de Romania si Bulgaria in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).
Cu acest prilej, Gray a subliniat faptul ca in cele doua tari s-au inregistrat progrese in domeniul justitiei, dar sunt si o serie de lucruri criticabile, care trebuie sa fie imbunatatite, acestea regasindu-se in recomandarile facute de Comisia Europeana in baza unei analize tehnice extrem de riguroase.
F.N.
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







